miercuri, 26 iulie 2017

S-a redeschis Casa Norocea!


Muzeul Municipal Curtea de Argeș are bucuria să anunțe vizitatorii și turiștii care îi trec pragul că, de astăzi, Secția de Etnografie s-a redeschis și poate fi vizitată!


Vă invităm astfel într-o incursiune în lumea sacră și plină de simboluri a satului argeșean, atât de bine redată în casa pictorului Dumitru Norocea. Călătorul care îi trece pragul va descoperi o serie de obiecte care alcătuiesc inventarul de ocupații și îndeletniciri zilnice ale țăranului argeșean: de la piese de vestimentație care ilustrează impresionatul port popular, până la o bogată colecție care redă olăritul cu frumoasele sale vase de ceramică, splendidele cusături şi ţesături argeşene, dar și obiecte folosite la îndeletnicirile casnice.


Despre Dumitru Norocea, pictorul și zugravul de biserici care s-a dedicat din plin artelor frumoase trebuie să știți că nu numai pe cuprinsul Argeșului veți descoperi opere care îi poartă semnătura.


De exemplu, portretele murale ale Regelui Ferdinand I și Reginei Maria din Catedrala Încoronării din Alba Iulia, precum și frescele din Catedrala Ortodoxă din Chișinău, Catedrala Ortodoxă din Bălți dar și Mănăstirea Curtea de Argeș, sunt opere din care talentul deosebit al lui Norocea reiese și astăzi și impresionează turiștii. De altfel, chiar în fosta sa locuință, astăzi devenită Muzeul de Etnografie poate fi admirată o expoziție semnată de artistul argeșean.


Pictorul a fost înmormântat chiar în cimitirul din Curtea de Argeș, în 1964. Vă invităm, așadar, să treceți pragul Casei Norocea, pentru mai multe povești de pe meleagurile argeșene!




marți, 25 iulie 2017

Triplă lansare de carte la Muzeul Municipal!

Miercuri, 8 august, începând cu ora 18:00, ȋn prima capitală a Ţării Româneşti va avea loc un eveniment cu totul inedit: o triplă lansare de carte, găzduită de Muzeul Municipal!


Doamne şi domniţe, jupâniţe şi amante ale domnitorilor romani” a istoricului Cornel Bȋrsan. Ȋn istoria noastră puţini istorici şi specialişti s-au aplecat asupra cercetării “eternului feminin”. Cornel Bȋrsan are meritul de a se apleca asupra unui subiect delicat ȋn care rolul principal ȋl au eroinele neamului românesc. Ȋn istoria noastră, marginalizarea femeii s-a practicat încă de pe vremea primilor cronicari, care doar pe alocuri aduc aminte de mamele, soţiile, fiicele sau/şi amantele domnitorilor români, în rest personajul principal este bărbatul. Această lucrare, apărută la editura Librex, este de fapt o carte document unde sunt prezentate cele mai importante personaje feminine din timpul dacilor până ȋn timpul perioadei istoriei noaste moderne. 


Cea de-a doua lucrare lansată tot sub egida editurii Librex, poartă amprenta istoricului şi scriitorului Cristian Moşneanu şi se intitulează: “Petru Dimitrie Cercel, gentilomul valah care a fermecat Europa”. Această carte ne aduce amănunte inedite, unele chiar ȋn premieră pentru istoriografia noastră, despre viaţa şi domnia fratelui mai mare a lui Mihai Viteazul, Petru Dimitrie Cercel. Lucrarea, în sine, folosește un stil literar fluent şi accesibil tuturor cititorilor şi doreşte să scoată ȋn evidență personalitatea aparte a lui Petru Cercel, primul ambasador cultural al Valahiei care trata de la egal la egal cu Pierre de Ronsard, cel mai mare poet umanist francez şi care, de asemenea, era admirat chiar și de părintele Bisericii Apostolice.



Marea carte cu eroi” a istoricului şi scriitorului Vasile Lupaşc Sfinteş. După inegalabilul gest şi demers de reabilitare a personalităţii lui Vlad Ţepeş prin lansarea romanelor istorice “Răstignit ȋntre Cruci”, Vasile Lupaşc face din nou un mare serviciu educaţiei şi culturii române propunând o carte scrisă exact conform normelor cognitive de ȋnțelegere a tinerilor (precum şi a părinţilor) din ziua de azi. Intuind şi ȋnţelegând foarte bine că orice demers poate fi ȋncununat de succes doar ȋn cazul ȋn care se găseşte un limbaj comun al terţelor părţi, domnul Lupaşc vine cu o lucrare scrisă ȋn aşa fel ȋncât să ajungă foarte uşor ȋn mintea şi inima cititorilor. De asemenea, cartea domnului Lupașc este o premieră în peisajul autohton datorită condițiilor grafice şi ilustrațiilor deosebite care se întrepătrund perfect cu slovele scrise într-un stil unic şi inconfundabil, punând ȋntr-o lumină celestă pe înaintaşii noştri care au fost adevăraţi eroi ai acestui popor. 

Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Municipal Curtea de Argeş și îl va avea ca amfitrion pe directorul instituției , domnul Ștefan Dumitrache.

joi, 20 iulie 2017

Geto Dacii Sudcarpatici vin la Curtea de Argeș!


Weekend-ul acesta, Orașul Regal va primi vizita trupei de reconstituire istorică, Geto Dacii Sudcarpatici, parte a Asociației Historia Renascita! 

Astfel, timp de două zile, pe 22-23 iulie, în fața Muzeului Municipal se vor putea reuni toți care vor dori să învețe istoria vie și să afle cum trăiau odinioară strămoșii noștri, în urmă cu mai bine de două milenii, ajutați fiind de membrii Geto - Dacii Sudcarpatici.


Demonstrații de lupte și tehnică militară, prezentarea armamentului, ateliere de fierărie, sau confecționat podoabe, la toate aceste activități veți putea participa pe parcursul celor două zile! Totodată, pentru ziua de sâmbătă este programată și o paradă a Geto Dacilor Sudcarpatici pe Bulevardul Basarabilor, începând cu orele 12.00.


Cu acest eveniment, Muzeul Municipal deschide seria taberelor de week-end în care locuitorii și turiștii din Curtea de Argeș vor putea afla și participa activ la istoria reconstituită din diferite epoci aferente arealului argeșean.